miercuri, 21 noiembrie 2012

Urga: Ce a rămas din ultimul colţ de rai













Ce ai face dacă, într-o zi, te-ai trezi singur într-un pustiu necunoscut? Şi ce-ai gândi dacă tot ceea ce ai fi aşteptat să devină un coşmar, s-ar dovedi ultimul colţ de rai de pe pământul ăsta? Serendipity?

Spre aici şi-a îndreptat Dumnezeu degetul. Iar pentru mongoli, el se numeşte URGA!

"Ştii ce e aia o urga? O prăjină lungă, cu un lasou la capăt. Mongolii îşi prind caii şi oile cu ele. Şi, când fac dragoste în stepă, această urga o împlântă în pământ pentru a-i avertiza pe ceilalţi. Poate fi văzută din depărtare. Şi nimeni nu-i deranjează."
Urga e un fel de axis mundi. La final, din toată lumea noastră rămâne un furnal şi o benzinărie. Pentru cei care mai ştiu să aibă răbdare, pentru cei care mai ştiu să iubească lucrurile simple, filmul lui Nikita Mikhalkov nu poate fi decât o capodoperă. Şi un bun prilej de dor.

duminică, 4 noiembrie 2012

Cum să faci dintr-un concert o piesă de teatru: deziluzia Havasi!

Aşa cum am promis, am revenit. Nu aşa cum ne-am fi dorit, ci dezamăgiţi. De toţi banii. Sala Palatului a fost arhiplină, spectacolul a deziluzionat cumplit.


Am văzut oameni căscând, am văzut lume aplaudând de complezenţă şi am văzut un artist fără nerv şi fără chef de a se reinventa. Concertul ne-a fost anunţat ca un spectacol de sunet, lumină şi mişcare, dar a fost opusul unei seri pe care o aşteptam electrizantă. Melodii pe care le ştiam, cântate aşa cum le ştiam, dialog cu fanii făcut să fie, feed-back lipsă. Am simţit nevoia să ne ridicăm din scaune doar pe final şi doar pentru că ne amorţiseră fundurile.

Se spune despre Havasi că este cel mai rapid pianist din lume, dar când faci dintr-un concert de pian o piesă de teatru, rişti la final să obţii un mare căscat de plictis. Mare amorţeală!

Dacă îți plac articolele Cu Suflet, ne găsești și pe Facebook