vineri, 27 septembrie 2013

VIDEO: Cei mai pitoreşti "ultraşi" din fotbalul nostru folcloric


Au mers 12 ore cu autocarul, ca să îşi susţină echipa într-un meci fără speranţe la victorie, cu Steaua. Au făcut dintr-o simplă partidă de Cupa României un eveniment, o sărbătoare. Şi s-au bucurat cu naivitate şi candoare.

Ştiţi care a fost replica cel mai des folosită în Bucureştiul nostru strălucitor şi cosmopolit? "Ia, uite, ce galerie au şi ţăranii ăştia". Mai are rost vreun comentariu?

miercuri, 25 septembrie 2013

A făcut muşchi! VIDEO: Trabantul, cum nu l-ai văzut vreodată mai bine


Pe 30 aprilie 1991, ultimul Trabant ieşit pe poarta uzinei se îndrepta spre muzeul "August Horch Zwickau". Timp de 33 de ani, uzinele "VEB Sachsenring Automobilwerke Zwickau" au produs 3.096.099 autoturisme. Celebra maşină născută în fosta Germanie de Est are şi acum nostalgicii săi. Micuţul Trabant a făcut muşchi şi arată tot mai nervos :)

Prima versiune RS a unui Trabant vine din Bulgaria. Fosta maşinuţă "de carton" a primit un motor de 220 de cai, suspensii noi, gadgeturi şi dotări de ultimă generaţie. Iată în playerul video versiunea garajului de tuning Kokonja.