marți, 24 iunie 2014

"Sunt lucruri care separă şi altele care unesc." Povestea incredibilă a pelicanului Nicostratos


Nicostratos, le pélican (2011)  - un film minunat de(şi) simplu. Rămas fără mamă, Yannis îşi duce viaţa lângă un tată (Emir Kusturica) taciturn şi suferind după dispariţia soţiei. Cum te poţi revolta într-un sătuc al Greciei inundat de soare, înconjurat de ape, uitat de lume?

Răspunsul îl găseşte chiar băiatul: Yannis renunţă la o mică "avere" de familie pentru a salva o vietate exotică. Pelicanul Nicostratos devine prietenul lui cel mai bun, spre exasperarea tatălui, care încearcă pe toate căile să scape de noul membru al familiei. Demosthene are chiar şi sprijinul unei cornute nostime, geloase şi mult prea invidioase, căpriţa Kitsa. 

În timp, micuţul pelican îşi face loc nu doar în familie, ci ajunge chiar să schimbe viaţa tihnită şi patriarhală a satului. Şi trist şi vesel, filmul reuşeşte să îţi transmită emoţie şi o stare de bine. Grecia, marea, muzica şi umorul garantează un film excelent pentru o duminică liniştită în familie.


Filmul este o ecranizare a romanului "Nicostratos", scris de francezul Eric Boisset.
Filmările au avut loc în insulele Sifnos şi Milos, dar şi în Atena şi Pireu.
Regizorul Olivier Horlait a folosit 8 pelicani, pe care i-a adus special din Franţa.
Emir Kusturica a fost atât de încântat de insula Sifnos, încât după turnarea filmului şi-a cumpărat o casă acolo.

"La balade cu triporteur" - o altfel de muzică grecească

Piesa a fost compusă de Panayotis Kalantzopoulos pentru filmul franţuzesc "Nicostratos, le pélican". Cu siguranţă, vă va binedispune.

Panayotis Kalantzopoulos&Kinisis String Ensemble - La Balade du Triporteur


Şi dacă v-a plăcut Kalantzopoulos, vă propunem încă o piesă:

Panayotis Kalantzopoulos-Bicycling (Nicostratos le Pelican OST)

luni, 23 iunie 2014

"Priveşte cerul", varianta BIAS 2014

Ca şi anul trecut, la Bucharest International Air Show, cel mai aşteptat, cel mai aplaudat şi cel mai bun a fost Jurgis Kairys. Nu degeaba e campion mondial la acrobaţii.

Baltic Bees, Iacării Acrobaţi şi Hawks of Romania au completat spectacolul. N-au fost invitaţi noi faţă de anul trecut şi nici prea multe figuri noi. Dar din când în când merită să priveşti cerul.