Interesant, ar spune un jurnalist rămas subit fără idei. Drăguţ, ar exclama o tânără domnişoară, rămasă definitiv fără virgulă. "Câteodată trebuie să ajungi atât de sus, ca să îţi dai seama cât de mici suntem", s-a găsit să spună austriacul Felix, rămas inexplicabil fără instinct de conservare.
Inexplicabil am zis? Păi, cum altfel să 'decodezi' reacţia lui Piţurcă, nevoit să întrerupă şedinţa naţionalei pentru a urmări săritura de la 39 de Km?! Acel "cred că e adevărat" nu reprezintă doar reticenţa unui jucător obişnuit cu aporiile gândirii de casino, ci şi chintesenţa înţelepciunii naţionale. Deşi pare pretenţios, cum altfel să fii selecţioner într-o ţară cu veşnice aspiraţii europene, dar cu fatale nostalgii ale Fanarului, decât afişîndu-ţi perplexitatea în faţa unor asemenea fandacsii!
"Cred că a jucat şi puţin teatru", a întărit Piţi, dovedind că nu are de gând să piardă contactul cu pământul.
Cu picioarele pe pământ pare şi naţionala lui Grozav, în ciuda înfrângerii cu olandezii zburători. Pasa sinceră şi munca cinstită sunt atuurile unei echipe scăpate de snobismul generaţiei Mutu. La urma urmei, ca să ajungi să te lauzi că ai citit Dostoievski, trebuie să treci măcar prin "Învăţăturile lui Neagoe (Basarab) către fiul său Teodosie".
Nu-l cunosc pe omul Piţurcă şi nici nu sunt un fan al actualului selecţioner, dar îmi place munca lui. Ştiu că naţionala nu va rupe norii, dar am şi siguranţa că nu vom rămâne fără paraşută. Ca să-l parafrazez pe Piţurcă, asta e meseria lui! Atâta doar îi cerem: să mai joace şi el, din când în când, puţin teatru.
