Am văzut oameni căscând, am văzut lume aplaudând de complezenţă şi am văzut un artist fără nerv şi fără chef de a se reinventa. Concertul ne-a fost anunţat ca un spectacol de sunet, lumină şi mişcare, dar a fost opusul unei seri pe care o aşteptam electrizantă. Melodii pe care le ştiam, cântate aşa cum le ştiam, dialog cu fanii făcut să fie, feed-back lipsă. Am simţit nevoia să ne ridicăm din scaune doar pe final şi doar pentru că ne amorţiseră fundurile.
Se spune despre Havasi că este cel mai rapid pianist din lume, dar când faci dintr-un concert de pian o piesă de teatru, rişti la final să obţii un mare căscat de plictis. Mare amorţeală!
Dacă îți plac articolele Cu Suflet, ne găsești și pe Facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu