joi, 10 octombrie 2013

Dacă se răceşte, o dregem "băbeşte" - Leac dulce-pişcător de pus răceala pe fugă

A început cu durere în gât. A doua zi, s-au dezlănţuit toate: dureri de cap, frisoane, dureri musculare şi nas „plângăcios.” Abia m-am ridicat din pat. Cât să îmi prepar un leac minune, măcar să am putere să ajung la doctor.

Ingrediente:

- o lămâie

- 2 linguri de miere

- piper roşu

- 2 căţei de usturoi



Mod de preparare:

Am spălat lămâia şi am tăiat-o în două: dintr-o jumătate am stors tot sucul, iar pe cealaltă am tăiat-o bucăţele. Dacă vă e teamă de pesticidele din coaja de lămâie, puteţi să îndepărtaţi coaja.


Peste sucul de lămâie, am adăugat piper roşu măcinat, apoi bucăţelele de lămâie. Timp de 5 minute, au stat la macerat.
Înainte de a-l consuma, am adăugat usturoiul tăiat feliuţe subţiri şi încă puţin piper. Nu zdrobiţi usturoiul dacă nu vreţi ca amestecul să devină oribil la gust. Şi încă ceva: dacă aţi pus usturoiul, nu îl lăsaţi la frigider pentru a doua zi. Veţi simţi doar gustul intens al usturoiului şi nicidecum amestecul proaspăt de lămâie acrişoară, miere dulce, piper aromat şi usturoi uşor pişcător.


Toate ingredientele sunt recunoscute pentru rolul lor în combaterea răcelii

Mierea este energizantă şi are efect antiseptic şi antiinflamator. Dacă aveţi miere polifoloră, şi mai bine: conţine nectarul de la mai multe plante, (inclusiv medicinale) şi împrumută astfel din proprietăţile lor terapeutice.


Lămâia conţine vitamina C şi întăreşte sistemul imunitar.
Piperul roşu nu e atît de iute ca piperul negru, e aromat, desfundă nasul, ajută digestia, conţine vitamina C şi e antiseptic.
Iar usturoiul, se ştie, e cel mai bun antibiotic natural.


Amestecul minune mi-a dat putere şi dacă v-aş spune că a doua zi nu mai aveam nimic, poate nu m-aţi crede. Oricum, am repetat „tratamentul” ca să mă asigur că nu se întoarce răceala. Pentru orice eventualitate, o să trec totuşi pe la doctor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu