Les Amants du Pont-Neuf sau, cum ar fi spus Dinică, vagabondul vieţii mele. Puţină dramă, multă romanţă, deşi scenariul dă altceva de înţeles. E greu să pricepi dintr-un birou lumea homeless-ilor, e şi mai greu să gândeşti ce gândesc oamenii străzii, e imposibil să simţi cu adevărat ce simte un vagabond. Alcool, droguri, suferinţă, mizerie, boli, uitare, nebunie. Crezi că în lumea asta îşi poate face loc dragostea? Unii spun că da. Iar, dacă este vorba de Paris, totul devine posibil.
Amanţii de sub pod, un film contestat la vremea lui, în 1991, dar care reuşeşte să te scoată măcar puţin din ale tale. O povestea frumoasă, niţel cam edulcorată şi un final un pic nerealist, dar reuşit. Un film bun pentru o după-amiază... acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu