Toamna e anotimpul raiului, pentru că raiul este o chestiune de memorie. Fără amintiri, trăim într-un iad primăvăratic.
Nu știu de ce, dar am tot avut impresia pe parcursul filmului că acțiunea se desfășoară cândva toamna. Nu, în Nuovo Cinema Paradiso nu este vorba de iubire, așa cum este prezentată și promovată pelicula! Nu e vorba de iubire în ACEL sens, dar e totuși dragoste adevărată. Prietenia lui Alfredo cu puștiul și pasiunea lui Toto pentru cinema nu pot fi altceva.
Nostalgie. Gnostos algia, durerea întoarcerii, fuga de soartă și fuga spre destin, ruptură și împlinire, apoi revenirea ca închidere a cercului. Drumul lui Toto în viață aduce cumva cu drumul lui Făt-Frumos din Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte către grădinile vieții. Doar că tovarășul de drum din basm, calul năzdrăvan este înlocuit aici cu un prietenul Alfredo. Iar palma morții de la sfârșitul poveștii este înlocuită cu sărutul morții în cadrele de sfârșit ale filmului.
Paradisul nu e după colț în fimul lui Giuseppe Tornatore, ci la celălalt capăt al firului de telefon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu